Neputința reală versus Neputința percepută #21Jurnal de Asperger

Atunci când Marcel se înfurie el nu o face ca să jignească persoana cealaltă, nu aruncă cu invective ca să facă rău. Știu că e greu de înțeles. Dar Marcel caută să se elibereze. El ține în el rușinea că știe ce neputințe are, rușinea că nu reușește să facă sau să fie. Oboseala că trebuie să se potrivească într-o cutie neprietenoasă. Când Marcel aruncă în afară o face ca să se simtă el bine, nu ca să rănească. O facă pentru că nu știe ce să mai facă cu îngrijorarea, cu inadecvarea, cu stresul că nu poate deși lumea știe mai că poate. Atunci când a mers la medicul lui, Marcel a ajuns într-un punct în care și-a dat seama că medicul nu îl mai putea ajuta. Pentru că medicul confunda neputința reală cu neputința percepută și i se părea că Marcel nu vrea. Și în realitatea nu putea. De multe ori a pățit asta. Să știe că se afla într-o situație în care dădea tot ce putea și cei din afară să știe că poate și mai mult. Și el înghițea și se străduia să facă mai mult. Să țină în el și mai mult. Să se forțeze să realizeze și mai multe și mai bine și în mai multe locuri și cu x persoane și cu z standarde. Dar toate au o limită. Și capacitatea de a face lucrurile bine s-a transformat în otrava care îi inunda corpul atunci când apărea acel omuleț real care striga: Asta e ceea ce pot să fac! Nu mai trage de mine. Nu mă mai sfătui. M-am săturat. Știm noi ce poate Marcel și ce nu? Dacă ne credem mai deștepți atunci putem spune că da. Știm că Marcel va putea sta de mai multe ori la un spectacol de teatru ca să îl vadă din mai multe unghiuri. Va căuta oportunități pe avizierul de la facultate și își va poza afișele. Își va umple timpul cu activități ca să simtă iubire. Tu de câte ori ai încurcat neputința reală cu cea percepută? Și de câte ori ai fost prea dur cu un om despre care nu știai nimic? De ce este cum este. Și de ce nu poate fi altfel. E Marcel, e persoana care se simte departe de lume și departe de propriile dorințe. E persoana care își dorește să se vadă cu femeia iubită, dorință care îi apare în ultimul moment după ce a stabilit să doarmă la un prieten. Și în loc să îl sune pe dânsul să îi spună că va veni la el noaptea următoare, în schimb o refuză pe femeia iubită și își găsește motive pentru care e mai bună decizia aia. E o decizie luată pe necunoașterea unor lucruri luate de a fi reale. Nu l-a întrebat pe prieten ce părere are despre asta ca să vadă cum reacționează. Dar a considerat că se va supăra. Nu i-a scris la femeie că nu mai ajunge acolo. În schimb i-a scris niște rânduri care nu aveau nicio treabă cu motivul. Emoțiile sunt băgate niște nivele mai jos. Și e nevoie de mai multă furie, enervare, oboseală ca să iasă la suprafață. Ce e ok să faceți? La Marcel putința pe care o are e mai redusă decât la neurotipici. Dacă aveți dubii legate de comportamentul lui și de sursă și și dacă nu aveți dubii arătați-vă disponibili să îl întrebați și să vorbiți cu el ca să îl antrenați în discuție.