Cancun, o piesă de teatru ca o vacanță

Cancun de Jordi Galcerán, regia Theodor Cristian Popescu. Spectacolul a fost pus în scenă la Teatrul Regina Maria în anul 2014, în premieră națională.

Cancun, o piesă de teatru frumoasă ca o vacanță în Mexic. Actorii, alături de decorul estival ne ajută să ne transpunem în starea de relaxare, de a lenevi la malul mării, depănând amintiri cu ceea ce am vrut noi să fim și ceea ce am devenit. Stând leneși, într-un șezlong, sorbind dintr-o limonadă, încercând să visăm la persoana cu care ne-am fi dorit de fapt să fim, persoana la care am renunțat prea ușor.

Caracterul lui Vincente, interpretat de Petre Ghimbășan este un om care cunoaște furăcioșii hotelieri din partea locului. Una din declarațiile sale arată asta specific atunci când Laura, interpretată de Corina Cernea împreună cu Pablo, interpretat de Șerban Borda le aduce la cunoștință lui Vincente și iubitei sale, Reme, faptul că au găsit lângă frapieră în camera lor o sticlă de șampanie. Vincente este parcă obișnuit cu oamenii care storc banii de pe unde pot atunci când mergi în România în concediu, luându-ți-se preț separat pe parcare, preț pe șezlong în fiecare zi și alte șmecherii.

Se pare că au ajuns și în Cancun. Pentru că Vincente, foarte abil și fiind chiar într-un moment intim cu iubita sa, Reme, declară răspicat cu o mierozitate specifică momentului că va suna imediat la recepție, ca să afle cât costă șampania pe care le-au lăsat-o în cameră.

După o vreme de relaxare, Reme, iubita lui Vincente începe să depene amintiri legate de seara când s-a cuplat cu Vincente, seara când s-a sărutat cu el prima oară, atunci când Pablo a condus-o acasă pe Laura. Aparent, depănarea de amintiri e una obișnuită. Dar la o privire mai atentă se poate extrage altceva. Un anumit regret al lui Reme fiind și parte din plotul piesei. În jurul acestui regret al lui Reme stă împachetarea acțiunii și desfășurarea ei.

A doua zi Reme se trezește pe doc, cu vântul care suflă în stuf, cu amintirea nopții cu șampanie și cu o stare de confuzie. Pablo stă acum în bungalowul unde stătea ea cu Vincente, iar tricoul lui Vincente în carouri și cu nuanțe de verde e purtat acum de Pablo. Tricoul lui Pablo roșu cu albastru cu carouri a ajuns pe Vincente. Copiii lui Reme sunt ai Laurei și tot ceea ce crede că a trăit este de fapt ceea ce aparține celuilalt cuplu.

BUNGALÓU s. n. locuință din lemn și împletituri de trestie, cu un singur etaj și înconjurată de vegetație. ◊ casă mică din materiale ușoare, la țară sau pe malul mării, în timpul vacanțelor. (< engl. bungalow) (Dex online)

Reme încearcă să refacă firul întâmplărilor. De ce s-au schimbat locurile? Și tot ce își amintește e o povestire a lui Pablo legată de experiența lui cu Laura într-un club de schimbat cupluri cu un mascul care mirosea așa de rău că a spart-o pe Laura.

Conceptul acesta de piesă mă face să mă simt liberă. Sentimentul pe care l-am avut urmărind piesa a fost nevoia de explorare. Nevoia de a explora ceva ce în viața reală, de zi cu zi, nu ar avea loc. Sau ar fi considerat aiurea. Aici, în Cancun, putem să ne imaginăm cum ar fi fost dacă un lucrur ar fi fost diferit. O decizie ar fi fost altfel. Ce am fi simțit dacă am fi ales altceva?

Vincente chiar e curios de asta. După cum îi spune după efuziunea sa de furie Laurei: Ce să fac cu trei mașini? Unde să mă duc? Mi-ai luat cheile singurei mașini care mă putea duce undeva!!!

Piesa este nevoia de aer transpusă în act. O nevoie de a ieși din rutina care ne poate omorî, în care ne simțim ca într-un carusel în care ne-a pus cineva și ne-a lăsat acolo. Iar noi?

Trăim așa. Că așa se face. Așa face toată lumea. Așa trăiește mare parte din lume. În rutina unei relații. Fără picanterii, fără schimbări de cuplu, fără noutăți, fără să se întrebe și să exploreze fantezii cu alte persoane în interior minții proprii. Piesa vine ca o picanterie pentru acei oameni care au nevoia să exploreze ieșirea din rutină. Rutină a unui cotidian care omoară mai mult decât experiențele negative sau pozitive propriu-zise.

De multe ori m-am întrebat “cum ar fi fost dacă?” legat de muuulte întâmplări. Evident că nu poți găsi un răspuns adevărat. Dar poți explora în teatrul de forum unde povestea poate fi oprită și spectatorul are puterea de a intervini cu o soluție șiiii mai e un loc….

În Cancun.

Cum ar fi să te trezești în pat cu un tip cu care ai fi vrut în trecut să fii? Și care e complet dezbrăcat? Ar fi de speriat la prima vedere. Ai nega. Așa ceva nu există. E o glumă. E o farsă. E un scenariu ciudat pus la cale de altcineva. Dar dacă ai vedea că scenariul nu se termină și se adâncește către a părea real? Atunci? Viața alege și se consultă și cu noi. Important e să ținem urechile ciulite pentru când ne va chema la consult.

O altă dilemă de care se lovește Reme e perceperea intimității. Atunci când o persoană cu care știi că ești intim/ă o vezi că e intim/ă cu altcineva te iau mai multe stări. Mai întâi confuzie amestecată cu siderare, după care simți că ești într-un teatru ieftin, apoi negare și apoi resemnare. Și aici mă reîntorc la regretul lui Reme. Ea s-a resemnat de mai multe ori în trecut. Nu a încercat să vadă “cum ar fi fost dacă?”. Și totuși acest “dacă” nu ține de noi. Ține de un timp care nu ne mai aparține. Reme interpretată de Ioana Dragoș Gajdo atunci când se trezește e o Reme confuză. Nu înțelege cum de Vincente e cu Laura, e furioasă pe noaptea lor de amor și îi dă apropouri. De pildă faptul că cu ea nu prea are asemenea nopți și că e “o putoare care stă dedesubt”. Se pare că jocul lui Pablo și dorința sa a devenit realitate. Acum o are pe Reme și poate să iasă cu “măgăoaia” goală din bungalowul lui Reme.

Schimbarea de cupluri scoate la iveală problemele din relațiile fiecăruia. Și incompatibilitățile. E nevoie uneori să mai faci și picanterii ca să îți dai seama. De pildă să încerci să ieși și cu alți oameni. Să te gândești la cum ar fi să fi cu altcineva. De dragul picanteriei. Laura și Vincente par mai bucuroși de joc decât Reme.

Costumațiile sunt specifice vacanței, cu pantaloni albi, de pânză și largi tot de pânză, cu cămăși în carouri. Cu rochii largi cu flori în păr și cu brățări estivale. Îmi place tricoul verde purtat de Ioana Dragoș Gajdo cu fusta lungă cu flori pe mijloc și cu roșu și cu dungi de-a lungul mijlocului de flori.

Furia lui Reme legată de jocul celor doi, în care declară:” M-am săturat Pablo de jocul ăsta. Tu știi că eu azi la plajă m-am prefăcut că dorm, ca să vă surprind? Vă jucați rolurile foarte bine. Mie nu îmi place deloc jocul ăsta.” Ce nu știe Reme e că jocul e viața însăși. O viață care a trecut mult prea repede și prea trăită în siguranță. O siguranță și o rutină care ne omoară.

Mă bucur să văd că până la urmă jocul se intensifică. Și intră și Vincente în joc instruit de Pablo :Tu ești soțul ei.

Vincente: Și ce trebuie să fac?

Pablo: Spui “da” la tot. N-o contrazici.

Laura: Dar fără să exagerezi.

După ce intră și Vincente în joc Reme începe să își dea seama de regretul ei și de ceea ce își dorea demult. În realitate ea nu îl dorea nici pe Pablo și nici pe Vincente. O piesă ca o vacanță către tărâmuri neexplorate ale dorințelor subconștiente. Un loc unde acele dorințe se pun în practică spre a fi explorate. Un tărâm estival unde poți să mergi la granița dintre imaginație și ficțiune. Camcum ar fi să mergi și tu în Cancun cu un cuplu cunoscut și să joci jocul?